Traditia orasului cere absolventilor sa se adune o data pe an in fata primarului si sa traga la sorti profesiile pe care le vor indeplini in viitor. Lina isi doreste sa devina mesager, in vreme ce colegul ei de clasa Doon Harrow vrea mai mult decat orice pe lume sa lucreze la Generator. Intamplarea face ca Doon sa traga biletul care ii dadea dreptul de a deveni mesager, in vreme ce Lina este sortita sa lucreze la Pipeworks, in apropierea Generatorului, motiv pentru care cei doi adolescenti isi schimba biletele intre ei si pun bazele unei trainice si frumoase prietenii. Atunci cand Lina descopera in casa bunicii ei o veche cutie metalica in care se aflau niste inscrisuri criptice ingalbenite de vreme, ii cere ajutorul lui Doon pentru a descifra continutul acestora si foarte curand isi dau seama amandoi ca salvarea orasului si a locuitorilor de intunericul vesnic sta in puterea lor si in dezlegarea misterului existentei acestui oras, ascuns in acele pagini deteriorate de trecerea timpului.